luni, 17 martie 2008

Filiera drogurilor liberalo-maghiară

Curentul

Scandalul care leagă numele lui Tăriceanu de fostul şef al agenturii maghiare în România, Rudas Erno, actual partener de afaceri al premierului liberal, capătă noi valenţe • Fiul lui Rudas Erno, Richard Rudas Viktor, a fost surprins de poliţie, împreună cu Tudor Chiliman, nepotul lui Andrei Chiliman, primarul sectorului 1, deţinând o impresionantă cantitate de droguri destinată comercializării • Cei doi au fost arestaţi la Mamaia, în 2002, dar au fost eliberaţi rapid de Parchetul Constanţa, în pofida stupefacţiei poliţiştilor de la Crimă Organizată • Şeful SRI Constanţa, Jenică Hogaş, finul lui Timofte, a cerut să fie scăpaţi cei doi, din motive ce ţin de siguranţa naţională • Conform surselor "Curentul", ofiţerul SRI ar fi procedat la racolarea tânărului Rudas, altfel nu ar fi fost în niciun fel justificată eliberarea acestuia •
Tânărul Rudas ar putea urma cariera strălucită a tatălui său, care a avut un rol important pentru Ungaria, pe teritoriul României • Parteneriatul dintre tatăl său, Rudas Erno, şi Călin Popescu Tăriceanu ar mai putea fi încă o justificare a protecţiei de care dispune tânărul Rudas • Afacerile dintre Tăriceanu şi Rudas Erno - legaţi de pasiunea pentru motociclete - au fost negate oficial de purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Camelia Spătaru, amanta lui Verestoy Atila, partener de afaceri şi el cu Rudas Erno.

Băiatul partenerului maghiar de afaceri al lui Tăriceanu, Rudas Erno, a fost arestat pentru afaceri cu droguri, dar a fost eliberat după 24 de ore, la intervenţia SRI-ului. Legătura de afaceri dintre Rudas Erno şi Tăriceanu este obiectul unui imens scandal de presă. Firma ATS, a lui Călin Popescu Tăriceanu ne-a ameninţat pe toţi cei care ne-am referit la acest subiect că ne va târî în tribunale.

Joi, 27 septembrie, firma ATS (Automotive Trading Service) a transmis un "Drept la replică" însoţit de o ameninţare realizatorului emisiunii "Naşul" de la B1 TV, Radu Moraru cu referire la autorii dezvăluirilor prezentate în cadrul emisiunilor din zilele de 25 şi 26 septembrie - în care ziarişti ai "Curentului", Civic Media şi "Interesul public" au scos la lumină legăturile dubioase ale premierului cu spionul maghiar Rudas Erno.

În acelaşi timp, Guvernul României, sub semnătura amantei lui Verestoy Attila, Camelia Spătaru, a emis un comunicat oficial în care se afirma, ca răspuns la dezvăluirile presei, că firma ATS are doar doi acţionari: primul ministru Tăriceanu şi Bogdan Bucurescu fără a se pomeni nimic despre cetăţeanul ungar Rudas Erno, ex-şeful de misiuni ale Budapestei în România, şi nimic despre firma "H-D Clasic Motorcycles" SRL, în care acesta era asociat cu Popescu Tăriceanu.

H-D Clasic Motorcycles şi ATS sunt administrate de aceeaşi persoană, Bogdan Valeriu Bucurescu. Bogdan este absolvent de Politehnică şi nu este un fitecine, tatăl său conducând înainte de 1989, în calitate de Director General, filiala firmei Pepsi în România. Bogdan Bucurescu face parte din echipa de baschet CITROEN a firmei ATS unde îi are parteneri de joc pe cei doi băieţi ai lui Erno, Arpad şi Richard. Fratele lui Richard Erno, Arpad, se ocupă în Statele Unite tot de afaceri cu celebrele motociclete Harley Davidson.

SRI-ul lui Timofte a intervenit pentru eliberarea dealerilor Erno şi Chiliman

Richard Rudas Erno face parte şi dintr-o formaţie, intitulată sugestiv, "Opium". Richard a fost arestat împreună cu Teodor Chiliman, nepotul primarului liberal, pentru trafic de droguri. Poliţiştii de la Crimă Organizată i-au prins pe cei doi, la Mamaia, în 2002. La controlul poliţiei în maşina acestora s-au descoperit toate "bunătăţurile" posibile. Practic maşina era bucşită cu pastile de ecstasy, cu haşiş şi cu ciuperci halucinogene. Beizadelele au fost eliberate rapid, printr-o Ordonanţa a Parchetului Curţii de Apel Constanţa. La vremea respectivă comandantul Inspectoratului de Poliţie Constanţa, generalul Traian Jipa se arăta consternat de decizia magistraţilor Parchetului.

"Curentul" a aflat recent misterul eliberării lui Chiliman şi Erno. Şeful SRI Constanţa a intervenit pentru eliberarea acestora, invocând motivaţii ce privesc siguranţa naţională.

Jenică Hogaş, şeful SRI Constanţa este mai mult decât sigur că nu putea acţiona fără acordul Directorului de atunci al SRI, Radu Timofte. Faptul că Jenică este finul lui Timofte ar putea reprezenta un amănunt semnificativ dar ceea ce interesează este faptul că intervenţia şefului SRI Constanţa a avut loc pe fondul invocării unei "combinaţii operative". Ofiţerii de poliţie de la Crimă organizată au fost mai mult decât frustraţi deoarece îi urmăreau pe cei doi şi reţeaua din care făceau parte de mai multă vreme. Băiatul lui Rudas Erno era coleg de şcoală cu nepotul lui Chiliman, iar fratele lui Chiliman, Mihai Chiliman, le era chiar profesor la aceeaşi şcoală.

Legăturile dintre spionul maghiar Erno şi premierul Tăriceanu

Tatăl lui Richard, dealerul de droguri, este un operativ de frunte al Ungariei cunoscut drept spion, diplomat dar şi om de afaceri de succes în România. Rudas Erno are legături şi în Voivodina, unde se află o semnificativă minoritate maghiară, şi în Croaţia şi de asemenea are contacte şi cu minoritatea maghiară din Transcarpatia, în spaţiul ucrainean.

Rudas Erno, fost şef al spionajului ungar în România, a intrat în atenţia Securităţii încă din 1982, când folosea valiza diplomatică pentru a introduce în România materiale antiromâneşti pentru o revistă coordonată de Laszlo Tokes şi Szocs Geza. În 1988, spionul cu acoperire diplomatică a avut misiunea să verifice credibilitatea lui Stelian Tănase în vederea folosirii acestuia ca sursă. Retras în acelaşi an de la post, pentru a nu fi expulzat, el a fost retrimis în 1989 în România. În acea perioadă Ungaria s-a implicat activ în "revolutie" urmărindu-şi scopurile sale revizioniste. Fondarea UDMR a avut de-a face în mod cert cu aceste scopuri, fie şi dacă avem în vedere foarte strânsele legături dintre Rudas Erno şi Domokos Geza, primul preşedinte al UDMR. Numit ambasador al Ungariei în România, după 1990, Rudas Erno şi-a continuat activitatea de spionaj. În 1993, autorităţile româneşti au prezentat autorităţilor ungare un dosar cu faptele ofiţerului.

Bunicul kominternist al lui Rudas Erno a fost acuzat şi el de spionaj. Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Erno, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu şi nepot al kominternistului Rudas Laszlo, este ceea ce sunt Vladimir Tismăneanu, Horia Radu Patapievici, Bogdan Olteanu, Petre Roman şi alţi fii sau nepoţi de kominternişti bolşevici.

Unul dintre motivele succesului în România ale spionului ungur ar putea fi strânsa legătură dintre acesta şi actualul premier liberal, Călin Popescu Constantin Anton Tăriceanu.

Pe vremea când Tăriceanu făcea reclamă la ciorapi Adesgo, ca fotomodel al Casei de Modă Venus a celebrei Zina Dumitrescu, Dan Amedeo Lăzărescu, tăticul adoptiv al fotomodelului lucra pentru DSS (Departamentul Securităţii Statului) şi avea ca sarcini de serviciu supravegherea activităţilor iredentiste maghiare. Cunoscut mason, beneficiind de contacte la nivel internaţional, Amedeo Lăzărescu bătea lumea în lung şi în lat, în goană după agenţii maghiari care îşi făceau de cap pe toate meridianele.

Activitatea sa a fost încununată de un neaşteptat succes, dacă ne gândim la actuala orientare a fiului să vitreg, ajuns partener de firmă cu binecunoscutul spion maghiar Rudas Erno. Faptul că Tăriceanu s-a căsătorit a n-a oară la Budapesta, trecând şi la catolicism, că a servit interesele statului maghiar ca nimeni altul, dacă ne gândim doar la cazul Fundaţiei Gojdu, în care Budapesta a fost servită la tavă ar putea să fie doar coincidenţe. Pe de altă parte, când atât fiul cât şi tatăl au treabă cu interesele maghiare, unul pe dos şi altul pe faţă, chestiunea devine chiar un subiect de interes naţional, mai ales având în vedere poziţia de acum a fiului.

Un psihiatru contactat de redacţia "Curentul" ne-a explicat că deseori fii aflaţi în relaţii conflictuale cu taţii lor îşi asumă traiectorii în viaţă complet opuse tatălui. Ar mai fi şi o altă variantă, pe care ne-a oferit-o un specialist al contraspionajului, care a lucrat intens pe zona maghiară, şi care ne-a sugerat că există un procedeu al "întoarcerii", al "răsucirii" şi transformării în agent dublu căruia s-ar putea să-i fi căzut victimă tatăl lui Tăriceanu.

Tăriceanu - cel mai bun premier pentru Ungaria!

Tăriceanu a ieşit "pe sticlă", cu ani în urmă, în faţa naţiunii şi a oferit o explicaţie confuză asupra relaţiei cu tatăl său: "Dan Amedeo Lăzărescu nu a fost tatăl meu vitreg. A fost soţul mamei". Pe de altă parte mama sa, Angela Atanasiade-Lăzărescu afirma, în presa centrală, despre soţul ei: "Era un om foarte delicat şi a avut o influenţă foarte bună asupra fiului meu". Nu avem cum să ştim cu exactitate care o fi fost influenţa tatălui asupra fiului său manechin, ştim însă că Amedeo Lăzărescu scria în 1990 în ziarul "Liberalul" că "federalismul este unicul drum pe care România trebuie să meargă" amintind astfel asocierea cu una dintre temele centrale ale discursului public al UDMR, care a tot promovat ideea împărţirii României pe regiuni.

Dacă "soţul mamei sale" l-a instruit şi lansat în viaţa politică pe tânărul fotomodel pe astfel de coordonate, îmbrăţişând teme dragi UDMR, am avea poate o explicaţie a preferinţei lui Călin Popescu Tăriceanu pentru maghiari.

De altfel şi maghiarii la rândul lor îl iubesc foarte tare, dacă ne amintim că la Congresul PNL din ianuarie 2007, reprezentantul Partidului Liberal din Ungaria, Matyas Eorsi, i-a transmis premierului român că ar vrea să îl vadă în fruntea Partidului Liberal din Ungaria!!

Liberalul ungur a oficializat nu atât "relaţia excelentă" cu România, cât relaţia specială cu Tăriceanu, un om care iubeşte Budapesta şi pe care a vizitat-o des pe tot parcursul anului în care şi-a câştigat nickname-ul de Răzgândeanu, când îi tot cerea demisia Băsescu, ca să facă anticipate.

Pentru a înţelege prezentul avem nevoie de cunoaşterea trecutului, astfel că o mică incursiune în background-ul lui Tăriceanu ne-ar putea ajuta să lămurim misterele fostului fotomodel ajuns la vârful statului român.

Trecutul tenebros al "agenturii de stat şi de partid"

Călin Popescu Tăriceanu face parte dintr-o serie cu mai multe personaje proeminente ale vieţii politice actuale având un trecut asemănător, pană la un punct. Astfel Călin Popescu Tariceanu a devenit cunoscut după căsătoria cu Livia, fiica ambasadorului Simion Constantin Valeriu Georgescu, un strălucit agent al României, cu un rol diplomatic important în Israel. Dinu Patriciu, prietenul bun şi partenerul lui Tăriceanu, era căsătorit cu Sabina, fiica demnitarului comunist Ion Roşianu, transferat de la Propaganda CC al PCR la Departamentul Cultelor, atât în Guvernul Verdeţ cât şi în Guvernul Dăscălescu, Adrian Năstase era căsătorit cu Ilinca, fiica şefului Propagandei CC al PCR Grigore Preoteasa. Ulterior Năstase a abandonat-o pe fata ilegalistului şi s-a luat cu Dana, fiica ministrului comunist al Agriculturii, Angelo Miculescu.

Toţi aceşti tineri străluciţi, căsătoriţi cu fiice de comunişti ilegalişti şi kominternişti au fost propulsaţi, cu sprijinul serviciilor se înţelege, la comanda structurilor statului după 1989. Ion Raţiu, fostul lider al ţărăniştilor, cu legături serioase în serviciile de informaţii britanice, scria, în volumul V al jurnalului său, publicat în 2002: "Iorgu Grigore (...) îmi afirma categoric că următorii sunt ofiţeri SRI acoperiţi: Dinu Patriciu, Petre Roman, Verestoy Attila, Călin Popescu-Tăriceanu, Adrian Năstase, Tinca şi Mugur Isarescu. E greu de crezut. Cum pot eu să verific?" Sursele noastre afirmă că Iorgu Grigore era chiar el fost ofiţer de Securitate, ce activa pe lângă Ion Raiu în chip de "consilier juridic" (acesta ştia se pare calitatea sa de securist) şi că cel mai curând când se referea la SRI era vorba de DIE. Noua generaţie a fostei Securităţi s-a lansat puternic în afaceri, una dintre cele mai tari "afaceri" fiind devalizarea industriei autohtone şi destructurarea economică şi politică a ţării. În multe din întreprinderile acestora poate fi întrevăzută "mâna străină" care i-a susţinut şi propulsat, ceea ce ridică încă o dată în discuţie posibila calitate a acestora de agenţi dubli, orientaţi ca vectori antiromâneşti.

George Roncea

Razboi intre mafiile MAGHIARE

Razboi intre mafiile MAGHIARE

Mafia politica maghiara si mafia interlopa reprezentata de afaceristi ca Csibi Istvan poarta un razboi crancen de mai multi ani. „Reduta” lui Csibi din Secuime, potrivit acestuia, este atacata prin toate mijloacele de Verestoy Attila, liderul real al UDMR. Ieri, controversatul Csibi Istvan a fost retinut de DIICOT si a fost audiat la Parchet într-un dosar privind constituirea unui grup organizat ce ar fi produs un prejudiciu de peste 80 de miliarde de lei vechi.


Omul de afaceri Csibi Istvan (foto) a ajuns iar in arest, dupa ce a fost ridicat în urma cu doua zile de la Miercurea Ciuc si adus la Bucuresti. Avocatul lui Csibi Istvan, Lucia Furtuna, a declarat înainte sa intre la clientul sau audiat de procurorii DIICOT, ca dosarul ar fi o înscenare, însa a adaugat ca nu stie toate detaliile despre acuzatiile care îi sunt aduse clientului ei. Furtuna a mai acuzat DIICOT ca ar vrea sa creeze o imagine negativa clientului ei pentru ca, pe 14 februarie, Curtea de Apel Suceava se va pronunta în dosarul în care Csibi Istvan a fost trimis în judecata de procurorii anticoruptie, prin acest dosar DIICOT încercând influentarea magistratilor pentru a da o solutie de condamnare. Csibi a sustinut ca este victima oligarhilor din UDMR, care fac tot posibilul sa il elimine de pe piata harghiteana.

„VICTIMA“ OLIGARHILOR UDMR

Omul de afaceri nu se confrunta pentru prima oara cu sistemului juridic. Acesta a afirmat de mai multe ori ca a fost victima „oligarhilor din UDMR“ si astfel a ajuns in arest, deoarece a refuzat sa se asocieze cu o ruda a unui important lider al UDMR-ului – Verestoy Attila. „Este un om subtil. Mi-a propus sa ne asociem, dar nu intr-o afacere noua, ci sa-i dau 8% din afacerile mele. Dar nu mi-a facut aceasta propunere cand m-am apucat de afaceri, ci cand afacerile mele erau deja unele profitabile, de succes. V-am spus, este un om subtil, a stiut cum sa puna problema, daca intelegeti ce vreau sa spun. Nu l-am refuzat direct, dar i-am spus ca-i pot ceda 8% din afacerile mele, in schimbul a 8% din trustul sau mediatic. Atunci s-a suparat foarte tare, iar la scurt timp au inceput problemele mele“. Verestoy, s-a razbunat: „Pe langa faptul ca am fost arestat, mi-au terorizat familia: sotia, copiii. Foloseau tot felul de metode precum sobolanii morti, telefone de amenintare. Asta in timp ce eu eram intr-o celula unde erau -2 grade Celsius“. Csibi mai sustine ca s-a vrut ca el sa capete o imagine de interlop care rapeste, talhareste si tortureaza oameni, in detrimentul celei de om de afaceri pe care o avea in „maghiarime”. „Numai in 2005, in timp ce eram in arest firmele mele au platit taxe si impozite in valoare de zece milioane de euro, mai mult decat a platit Harghita toata... Numai de talharit oameni de lantisoare de aur si televizoare nu aveam eu timp“.

CSIBI ASTEAPTA GLONTUL

Csibi Istvan a fost condamnat, in data de 31 ianuarie 2004, de Judecatoria Roman, la sapte ani de inchisoare pentru comiterea infractiunii de lipsire de libertate, dar a fost achitat in cazul dosarului in care era acuzat de de santaj. Csibi Istvan mai este cercetat in alte patru dosare instrumentate de DNA si de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti. Retinerea sa, sustine acesta, face parte dintr-un dosar instrumentat de Parchet, in care se fac cercetari in legatura cu infractiuni de evaziune fiscala, constituirea de grup infractional organizat si inselaciuni si de evaziune fiscala. La iesirea din Parchet, ieri, Istvan a declarat ca „ma asteapta impuscarea prin glont“.

Publicat la: 2008-02-14 în categoria Actualitate | Autor: Roxana Orcea

Fundatiile liderilor – Non-profitul profitabil din curtea UDMR

Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania (UDMR) nu este un partid politic, desi actioneaza in acest mod inca de la infiintare. Formatiunea condusa de Marko Bela este, oficial, un soi de uniune sau asociatie culturala cu pretentii politico-financiare. Transformarea in partid politic este, deocamdata, o chestiune care nu serveste intereselor liderilor UDMR, cu atit mai mult cu cit asta ar presupune renuntarea la finantarile consistente, dar obscure, de care beneficiaza acestia de la guvernul si oamenii de afaceri din Ungaria.

Pentru a-si realiza scopurile inscrise in statut, UDMR si-a trecut in programul sau, pe prima pozitie, ca interes fundamental al comunitatii maghiare din Romania, „intarirea economica”. Acesta a fost de fapt si principalul obiectiv atins. Reprezentantii comunitatii maghiare au cistigat deja, dupa 16 ani de „intarire economica”, faza pe Ardeal si sint semnale ca intentioneaza sa candideze la „faza” pe tara. Daca, teritorial, comunitatea maghiara are granitele deja fixate, din punct de vedere financiar acestea nu exista si Verestoy Attyla este o dovada vie ca se poate sari gardul si haladui in voie, chiar si cu drujba la palarie, prin padurile patriei adoptive. El nu este insa singurul.

IMBOGATIREA PRIN REPREZENTANTI // Pentru a-si atinge interesele financiare, dar si strategice, liderii UDMR au pornit de jos si au creat un imens paienjenis de firme, fundatii si asociatii care au devenit adevarate recipiente de colectare a fondurilor. Nu exista reprezentant cu pretentii al acestei formatiuni „culturale” care sa nu fie om de afaceri sau membru al unei fundatii sau asociatii chipurile „non-profit”. S-ar putea spune chiar ca cine nu are fundatie, sau asociatie, lucreaza impotriva Uniunii, e un soi de tradator „comunitar”. Altfel nu se explica implicarea atit de profunda in acest tip de activitate pe cit de profitabila, pe atit de apolitica. Avem de-a face, prin urmare, cu o strategie coerenta de imbogatire prin reprezentanti care se traduce, in plan politic, prin crearea unei forte suficient de puternice pentru a atrage aderenti si a distruge orice concurenta. Asta explica de ce a reusit UDMR, controlind fondurile comunitare, sa fie reprezentantul exclusiv, in politica, al comunitatii maghiare din Romania.

Satui sa astepte insa ploconul promis al „autonomiei teritoriale”, din partea UDMR, aceasta fiind preocupata mai mult cu numaratul banilor, comunitarii maghiari au inceput sa-si construiasca alte udmr-uri, precum Uniunea Civic Maghiara (UCM), Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) si Consiliul National Secuiesc (CNS). Evident, din punctul de vedere al UDMR, cele trei formatiuni sint radicale deoarece incearca sa obtina, rapid, autonomia teritoriala a unor tinuturi secuiesti, mai mici sau mai mari, dupa posibilitati sau imaginatie cadastrala. Recent insa, pentru ca au observat o polarizare a unora dintre comunitari inspre formatiunile conduse de Laszlo Tokes (CNMT), Szasz Jeno (UCM) si Csapo Jozsef (CNS), liderii UDMR au inceput sa afiseze si ei, ca nu le (sic!) doare gura, marota autonomiei pe criterii etnice. Radicalizarea, chiar si de fatada, a liderilor UDMR s-a facut insa numai dupa ce au reusit sa-si puna averile la adapost prin masacrarea proiectului de lege privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate (ANI), o institutie care i-ar fi prins cu pantalonii in vine pe casa cu bani. Vehementa cu care Marko Bela s-a opus aparitiei ANI in forma propusa de ministrul Justitiei, care ar fi dat posibilitatea verificarii rapide a neconcordantelor dintre declaratiile de avere si starea de fapt, a atras atentia asupra fenomenului imbogatirii prin reprezentanti, specific UDMR. O imbogatire asupra careia planeaza suspiciunea ca nu poate fi justificata dupa regulile si legile de la Bucuresti. Altfel nu s-ar explica grija liderilor UDMR fata de provenienta averilor acumulate in ultimii saisprezece ani.

PAIENJENISUL DE FUNDATII SI ASOCIATII ALE UDMR // Paradisul fiscal al UDMR, dincolo de Budapesta, este concentrat in citeva judete romanesti precum Harghita, Mures, Covasna, Satu Mare si Cluj. Aici au fost infiintate, de-a lungul anilor, citeva mii de fundatii si asociatii „non-profit”, dar extrem de profitabile pentru liderii UDMR. Conform datelor existente la Ministerul Justitiei, in Harghita au fost inregistrate 539 de fundatii si 1.133 de asociatii, in Mures 447 fundatii si 1.306 asociatii, in Covasna 42 fundatii si 277 asociatii, iar in Cluj 1.253 de fundatii si aproximativ 1.500 de asociatii. In mod firesc fundatiile si asociatiile „ardelene” sint, in mare proportie, infiintate de maghiari si folosesc unor scopuri mai mult decit caritabile pentru membrii lor. Conform recensamintului din 2002, situatia populatiei de etnie maghiara din aceste judete era urmatoarea: Harghita – 84,62%, Mures - 39,3%, Covasna – 73,8% si Cluj – 17,4%.


Fenomenul infiintarii de fundatii in Transilvania a atins cote alarmante cita vreme in Cluj, spre exemplu, numarul fundatiilor este de doua ori mai mare decit in Bucuresti (632 fundatii). Gaselnita UDMR cu „non-profitul profitabil” din Transilvania s-a dovedit a fi o cale sigura spre satisfacerea intereselor virfurilor acestei formatiuni. Sint deja cunoscute citeva fundatii prin care s-au adunat, in buzunarele liderilor UDMR, pentru ei si Uniune, fonduri uriase atit de la Budapesta, cit si de la Bucuresti sau de la consiliile judetene, cum, la fel, sint fundatii infiintate doar pentru a aspira fonduri de la Budapesta sau de la diversi oameni de afaceri interesati de politica „culturala” a UDMR. Astfel, cele mai profitabile fundatii sint „COMMUNITAS”, „ILLYES” (IKA), „JANOVICS JENO”, „IDENTITAS”, „ARANKA GYORGY” sau „PRO-GRESS”. Exista, la fel, fundatii care au sediul in aceeasi cladire cu UDMR, cum sint fundatiile „Identitas” (Satu Mare), „Progress Alapitvany” (Cluj-Napoca) sau „Communitas” (Cluj-Napoca), Uniunea fiind, in fapt, chiar fondatorul acestora. Au existat voci care au afirmat ca foarte multe fonduri provenite din surse publice sau private au fost deturnate prin aceste fundatii, insa declaratiile n-au fost insotite de controale riguroase din partea autoritatilor. Au fost consemnate, cel mult, sponsorizari ilegale ale campaniei UDMR, cum este cazul asociatiei non-profit „Eureka”, caz cercetat in 2005 de Curtea de Conturi. In reteaua „Eureka” este implicat, evident indirect, senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs, actionar la una dintre societatile din grup, Eureka Media. Printre obiectivele retelei amintite este si infiintarea unui post de radio al UDMR, post pentru care s-a obtinut deja licenta radio de la CNA.

ASPIRATORUL COMMUNITAS // Fundatia „Communitas”, condusa pina la sfirsitul anului trecut de liderul UDMR Marko Bela, a facut obiectul mai multor scandaluri legate de transparenta repartizarii fondurilor aspirate de la Budapesta sau Bucuresti.
Infiintata pe 12 martie 1998 si avind ca fondator unic UDMR, Fundatia „Communitas” este, conform statutului, „persoana juridica romana de drept comun, fara scop lucrativ, umanitar, este apolitica, independenta, nesubordonata vreunei persoane juridice, non-profit” si are caracter socio-cultural. Evident, toate aceste „calitati” sint valabile doar pentru si in cadrul UDMR. Ultimul consiliu director al fundatiei, prezentat pe site-ul Ministerului Justitiei, este constituit din Marko Bela (presedinte pina in 2005), Takacs Csaba (vicepresedinte) si membrii Borbely Ladislau, Kelemen Attila, Kelemen Hunor, Kerekes Gabor, Nagy Zsolt, Szep Gyula, Verestoy Attila si Winkler Gyula. De asemenea, Fundatia „Communitas” si-a inregistrat, in februarie 2001, si o filiala in Bucuresti, condusa de Birtalan Joszef, Koto Iosif si Varga Attila.


Cele mai multe fonduri primite de UDMR prin intermediul „Communitas” au venit de la guvernul ungar via Fundatia „Illyes”(IKA). Suma primita de la Budapesta s-a ridicat, in perioada 1999-2001 la peste 100 milioane de forinti, bani alocati prin intermediul Fundatiei Illyes. Din 2002, dupa aparitia Hotaririi de Guvern nr. 160, in conturile „Communitas” au inceput sa intre zeci de miliarde de lei de la guvernul roman. Fondurile primite de la Bucuresti au fost, in perioada 2002-2006 de peste 202 miliarde lei, repartizate astfel: 27 miliarde in 2003, 37 miliarde in 2004, 58,2 miliarde in 2005 (HG nr. 80) si 80,2 miliarde in 2006 (HG nr. 122). Banii au fost distribuiti pentru comunitatea maghiara de catre Departamentul Guvernamental pentru Relatii Interetnice (fost Departamentul Minoritatilor Nationale) din cadrul Guvernului Romaniei. Suma alocata la inceputul acestui an, pentru „Communitas”, reprezinta un sfert din totalul sumei alocate pentru toate organizatiile minoritatilor nationale din Romania, unul dintre semnatarii Hotaririi de Guvern (122) privind repartizarea acestor sume fiind chiar secretarul de stat al Departamentului pentru Relatii Interetnice, Attila Marko.

Desi au afirmat in numeroase rinduri ca repartizarea catre comunitatea maghiara a sumelor primite de UDMR prin Fundatia „Communitas” este transparenta, au existat destule acuzatii conform carora fondurile au fost alocate in interesul liderilor Uniunii. Astfel, printre cei care au primit, indirect, sponsorizari de la „Communitas” au fost Attila Verestoy, cel mai bogat dintre grofii UDMR si chiar insusi Marko Bela. Cotidianul „Uj Magyar Szo” (editat de Editura Scripta SRL a lui Verestoy Attila) a primit anul trecut de la „Communitas” sponsorizari de peste 1,2 miliarde lei, in vreme ce cotidianul „Kronica”, tot de limba maghiara, dar cu accente critice la adresa liderilor UDMR, a primit doar 50 milioane lei. La fel, printre beneficiarii de sponsorizari de la „Communitas” s-a aflat si cotidianul „Lato” din Targu Mures, publicatie condusa de redactorul-sef Marko Bela. Exemplele confirma criticile tot mai accentuate la adresa modului discretionar in care sint distribuiti, catre comunitatea maghiara, banii aspirati de UDMR prin fundatii de tipul „Communitas”.


O alta fundatie condusa tot de Marko Bela, prin care guvernul de la Budapesta a pompat fonduri pentru maghiari, este „Aranka Gyorgy” care a primit in 1992, la infiintare, peste 900.000 de forinti, iar, in perioada 1995-2001, a primit pe ruta Fundatia Illyes-Communitas, aproximativ 11,7 milioane forinti.
In aprilie 2004, presedintele Uniunii Liberale a Maghiarilor din Romania, Kalman Kiss, i-a adresat o scrisoare deschisa lui Marko Bela si l-a acuzat public de deturnare de fonduri prin intermediul Fundatiei „Communitas”. El a spus ca va sesiza PNA pentru a verifica activitatea acestei fundatii cerind „depistarea cuantumului sumelor deturnate de Fundatia Communitas, constatarea folosirii unor organizatii interne asa-zis apolitice drept paravan in aceste manevre, precum si constatarea incompatibilitatii in care se afla functia politica fata de functiile din cadrul fundatiei, in privinta lui Bela Marko si Csaba Takacs”. Kiss a mai cerut atunci si clarificarea modului in care se cheltuie fondurile primite de la buget de catre liderii Uniunii, intrebind „cit la suta din cele 45 de miliarde de lei, destinate comunitatii maghiare din bugetul statului roman, se foloseste in interes politic, mai ales ca UDMR mai beneficiaza si de 7 miliarde de lei, in baza Legii finantarii partidelor politice”.

FUNDATIA ILLYES - BUDAPESTA, MAMA RANITILOR DE PESTE HOTARE // Tatucul de la Budapesta al fundatiilor mai marilor UDMR este fundatia culturala Illyes (Illyes Kozalapitvany) creata special de catre guvernul ungar ca interfata cu maghiarii de peste hotare, administrind fondurile guvernamentale pentru sprijinirea acestor comunitati.
Din anul 2002, presedintele Illyes a fost ales Pomogats Bela, fost presedinte al Uniunii Scriitorilor din Ungaria. Fundatia si-a deschis sapte subcuratorii in urmatoarele state: Romania, Slovacia, Serbia, Slovenia, Austria, Croatia si Ucraina. In Romania, filiala Illyes a fost deschisa in Cluj si se numeste IKA – Illyes Kozalapitvany Kuratoriumanak si, in 2003, conducerea acesteia a fost preluata de Marko Bela, sprijinit in Comitetul Director de Takacs Csaba, Frunda Gyorgy si Kelemen Hunor. In perioada 1990-2002, Fundatia Illyes a sprijinit UDMR, conform unor informatii aparute in presa, cu 50 milioane de forinti. In perioada 2002-2003, sprijinul pentru comunitatea maghiara din Transilvania a fost cu aproximativ 245 milioane forinti, suma transmisa prin intermediul IKA a lui Marko Bela. Conform site-ului fundatiei Illyes, importanta acordata UDMR de catre guvernul de la Budapesta s-a concretizat si in alocarea, in prima parte a acestui an, catre comunitatea maghiara din Romania, a sumei de 151 milioane forinti, ceea ce reprezinta 46,5% din intreaga suma alocata maghiarilor de peste hotare. Banii, odata ajunsi la Cluj, au fost repartizati dupa criteriile stabilite de staff-ul UDMR, in functie de prioritati.


Evident, au existat voci care au acuzat UDMR de repartizarea discretionara si netransparenta a acestor fonduri, dupa ce anumite sume de bani au intrat in conturile altor fundatii de „partid”, precum „Communitas“ sau Aranka Gyorgy. Astfel, din cei 131 milioane de forinti alocati in ultimii ani pentru burse in Transilvania, conform presei ardelene, 45 milioane au intrat la Fundatia Dr. Bernady Gyorgy, a lui Laszlo Borbely, 3 milioane la revista „Lato“ condusa de Marko Bela si alte 11,7 milioane forinti au intrat la Fundatia Aranka Gyorgy, condusa tot de Marko Bela. II


Senatori

>> Verestoy Attila – senator Harghita, lider grup parlamentar din Senat
– Fost membru al comitetului de directie in Fundatia COMMUNITAS, inregistrata pe 02.03.1998, cu sediul in Cluj
– Membru in Consiliul Director al Fundatiei „Omul si Viitorul”, inregistrata pe 11.01.1991, cu sediul in Harghita
>> Pete Stefan – senator Bihor
– Membru fondator Fundatia PARTIUM, Oradea, aleea Catinului 4/1
– Membru fondator Fundatia KOSTORS – Oradea, str Moscovei nr 8
– Presedinte al Asociatiei Ardelene de dezvoltare a intreprinderilor – Cluj Napoca, Calea Floresti
>> Eckstein-Kovacs Peter – senator Cluj
– Membru in colegiul director/ Curator la Fundatia „CIVITAS“ (decl CV) din Cluj, str. 21 Decembrie 1989, nr. 102 (data inregistrarii in instanta: 16.11. 1992, sediu Harghita, Presedinte: Szocs Geza)
>> Puskas Balint Zoltan – senator Covasna
– Presedinte al Asociatiei „SERVICIUL DE «AJUTOR MALTEZ iN ROMANIA»”, cu sediul in Sf. Gheorghe, Covasna, str Pescarilor nr 34, sc. B
>> Sogor Csaba – senator Harghita
– Membru al fundatiei KALVIN, str Siculeni nr. 742, Harghita (infiintata in 17.12.1998)
– Membru in Asociatia „Videopontes” str. Racovita nr.3, Cluj-Napoca
– Presedinte al Asociatiei „O casa pentru miine” – str. Ruganesti 41, Harghita
>> Frunda Gyorgy – senator Mures
Membru al subcuratoriatului de la Cluj al Fundatiei ILLYESI (IKA)
>> Szabo Karoly-Ferenc – senator Satu Mare
– Asociatia NAGYKAROLY ES VIDEKE – CAREI II


Deputati
>> Marton Arpad-Ferenc – deputat Covasna, lider grup parlamentar UDMR
– Membru Fundatia PRO NATURA
– Membru Asociatia culturala Mikes Kelemen (actionar cu 16,6% la MEDIA 3 SA, detinatoarea licentei audiovizuale pentru canalul MEDIA 3)
>> Varga Attila – deputat Satu Mare, vicelider
– Presedinte Fundatia „IDENTITAS” Alapitvany Satu Mare, str. Mihai Viteazul nr 10, Satu Mare
>> Seres Denes – deputat Salaj
– Presedinte Asociatia culturala „Pro Szilagysag” Zalau,
– Vicepresedinte Asociatia culturala „Cserei Farkas” – Crasna Salaj
– Membru Asociatia culturala „Pro Zilah” Zalau
– Membru Asociatia culturala „Emke” Zalau
>> ANTAL áRPáD-ANDRáS – deputat Covasna
– Membru Asociatia „Pro Regio Siculorum”
– Membru Asociatia „Pro Scientia Administrative”
– Presedinte (2004) Fundatia „Pro Scientia Transylvaniae” (membru in mai 2005)
>> Antal Istvan – deputat Harghita
– Membru in curatoriul Fundatiei „Omul si Viitorul” – Odorhei
– Presedinte Fundatia „1848 AGYAGFALVA Lutita”, com Murgeni Harghita
– Presedinte Fundatia Castelul Bethlen-Racos, jud Brasov
– Presedinte Asociatia „Centrul de Dezvoltare – zona Odorheiu Secuiesc”
– Membru EMTE – Asociatia Tehnico-Stiintifica din Ardeal
>> Asztalos Ferenc – deputat Harghita
– Curator Fundatia „Scoala”, str. Republicii nr. 60 Cluj
>> Bonis Istvan – deputat Maramures
– Membru Asociatia de Creatie si Interpretare Baia Sprie
– Membru Asociatia Culturala de Creatie Baia Mare
>> Erdei-Doloczki István – deputat Satu Mare
– Membru curatoriu Fundatia „IDENTITAS” Satu Mare (decembrie 2004/ in mai 2005 nu figureaza)
>> Kelemen ATTILA BELA – deputat Mures
– Membru Asociatia sportiva „Clubul sportiv Pro-Regio”
>> Kelemen Hunor – deputat Harghita
– Presedinte „Fundatia Pentru Scoala” – str. Republicii nr. 60 Cluj, jud Cluj (Iskola Alapitvany)
– Membru Fundatia „Communitas”- Cluj, str. Republicii nr. 60, jud. Cluj
>> Kiraly Andrei-Gheorghe – deputat Arad
– Presedinte Asociatia „Statuia Libertatii” Arad
– Membru Asociatia Sidef-Gyongyhaz – Arad
>> Konya-Hamar Sándor – deputat Cluj
– Presedinte Fundatia „Pro Identita”;
– Vicepres. Asociatia de Prietenie „KORUNK”.
>> Lakatos Petru – deputat Bihor
– Presedinte Fundatia PARTIUM
– Membru Fundatia MECENA Oradea
>> Mate András-Levente –deputat Cluj
– Membru fondator la „Societatea Juristilor Maghiari din Transilvania“ – ERDÉLY MAGYAR JOGÁSZOK TÁRSASÁG – actual Presedintele organizatiei-asociatiei.
>> Soki Bela – deputat Bihor
– Presedinte Asociatia nonprofit „ERMELLEK -Valea Ierului” Sacueni, Bihor
>> Szekely Levente Csaba – deputat Galati
– Asociatia Medicilor Veterinari
>> Tamas Sandor – deputat Covasna
– Vicepresedinte al Fundatiei „Jakabffy Elemér” Alapitvany din Cluj Napoca
– Membru Asociatia Pro Press Egyesulet, Tg Secuiesc
– Membru Asociatia Erdelyi Museum Egyesulet, Cluj Napoca
>> Toro Tiberiu – deputat Timis
– Presedinte fondator, Fundatia Integratio; str Vasile Alecsandri nr 6 Timisoara
– Membru in conducerea fundatiei Jakabffy Elemer, Cluj
– Membru in conducerea fundatiei PRO MEDIA, Odorheiu Secuiesc
– Membru in conducerea fundatiei DIASPORA, Timisoara
– Membru in conducerea fundatiei REFORM, Miercurea Ciuc
– Membru in conducerea fundatiei TINERII PENTRU DEMOCRATIE, M.Ciuc
– Membru in conducerea fundatiei SUMMIT CONSULTING. II

Daniel Badea

Micile secrete ale lui Gyorgy Frunda

Gyorgy Frunda este un avocat care s-a implicat si in politica. Si pentru ca tabloul sa fie complet, senatorul are si cateva firme in judetul Mures. Revista Bilant continua ciclul privind ‘averile alesilor nostri’ cu reprezentantul Romaniei la Consiliul Europei, Gyorgy Frunda.

Scandalul de la Consiliul Europei. Gyorgy Frunda a declansat recent un scandal de proportii, ca urmare a unor declaratii facute la Consiliul Europei. El a afirmat, intr-un anumit context, ca la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) nu reprezinta interesele Romaniei, fapt care a atras reactii dure din partea parlamentarilor romani.

De asemenea, el mai este acuzat ca sustine modificarea articolului 1 din Constitutia Romaniei, prin renuntarea la sintagma "stat national". Desi detine functia de sef al delegatiei Romaniei la APCE, toate partidele parlamentare au cerut retragerea lui din aceasta functie. Scandalul s-a stins insa la fel de repede cum a inceput, Frunda reusind sa-si mentina pozitia detinuta la APCE.

Limba romana, limba straina. Gyorgy Frunda s-a nascut pe 22 iulie 1951 in Targu-Mures. Pana in anul 1990, prenumele sau era Gheorghe, iar ulterior, prin maghiarizare, a devenit Gyorgy. Este casatorit cu Orsolya Martha Katalin Ilona (45 de ani), de profesie medic, specialitatea urologie. Sotii Frunda au doi copii, Csenge Orsolya (15 ani) si Edva Anna (14 ani).

In perioada 1970-1974, Gheorghe Frunda a urmat cursurile Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Din 1975 a intrat in avocatura si a devenit membru in Baroul Targu-Mures. In 1996, si-a deschis propriul sau birou de avocatura, in aceeasi localitate.

Multe dintre cazurile preluate ca avocat in regimul trecut au fost, conform unor surse locale, din randul "romilor cu bani, palarie si mustata pe oala", dovedindu-se inca de pe atunci un luptator pentru cauza minoritarilor. De altfel, pentru Gyorgy Frunda limba romana este o limba straina sau a devenit astfel dupa 1990, odata cu renuntarea la numele de Gheorghe.

In CV-ul sau oficial, la capitolul "limbi straine", el a inscris pe primul loc limba romana (nivel de limba materna), limba engleza (nivel avansat), limba franceza (nivel mediu) si limba germana (nivel incepator). Mandate de parlamentar pline de premii mondene. Gyorgy Frunda a intrat in UDMR in 1990, si in legislatura 1990-1992 a fost ales deputat de Mures in Parlamentul Romaniei.

A fost secretarul Comisiei pentru Elaborarea Constitutiei si membru al Comisiei Juridice din Camera Deputatilor. In perioada 1992-1996, Frunda a ocupat functia de vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senat. De asemenea, a fost desemnat membru al delegatiei Romaniei la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE), precum si membru al Comisiei juridice a APCE.

In 1996, a candidat din partea UDMR la Presedintia Romaniei, dupa ce, la sfarsitul lui 1995, primise titlul de aMister Parlament" de la postul de televiziune ProTV. In 1994 si 1995, Frunda a fost ales, de catre ziaristii acreditati la Parlament, ‘Senatorul anului", iar in 1996 a primit, din partea revistei VIP, titlul de "Politicianul anului".

In urmatoarele legislaturi, Frunda si-a pastrat statutul de senator UDMR de Mures, iar in 2000 a candidat din nou la Presedintie. In legislatura in curs, el ocupa functia de sef al delegatiei Romaniei la APCE. Cu prastia dupa fete si becuri. Frunda provine dintr-o familie care, pana in anul 1948, a detinut mai multe proprietati in Transilvania.

Dupa nationalizare, toate bunurile familiei au fost confiscate. Mai mult chiar, tatal lui Gyorgy, Carol Frunda, a fost arestat si condamnat, in 1957, la zece ani de inchisoare pentru uneltire impotriva regimului, fiind inclus in celebrul lot Feliboga. In urma amnistiei acordate in 1964, bacsy Frunda a fost eliberat cu trei ani mai devreme. Gheorghe Frunda a fost crescut de bunica dinspre mama.

Aceasta avusese o fabrica de lapte si produse lactate. Bunicul din partea tatalui a avut si el o intreprindere de asfalt, cu actionariat romano-suedez, despre care Frunda a declarat ca aa asfaltat foarte multe strazi in Targu-Mures, dar si in Transilvania a asfaltat multe sosele". Avocatul unor cauze sensibile.

Liderul UDMR si-a deschis, din 1996, un birou de avocatura intr-un apartament din centrul orasului Targu-Mures, in Piata Trandafirilor, alaturi de avocatul Szasz Zita.

El s-a implicat direct in doua procese extrem de controversate: a fost avocatul lui Cseresznyes Pal, cel care l-a maltratat pe Mihai Cofariu in timpul evenimentelor din martie 1990 de la Targu-Mures, si al celor care l-au ucis, in 22 decembrie 1989, pe colonelul post-mortem de militie din Targu Secuiesc, Aurel Agachi. Ambele procese au fost exploatate politic de catre avocatul-senator Frunda.

Tot Frunda a aparat cativa oameni de afaceri, evident, tot maghiari, printre care si milionarul Janos Gyorgy Kurko, pe care l-a reprezentat in cazul Salina Invest.

Pentru Kurko, suspectat de operatiuni dubioase prin care s-ar fi adus prejudicii de mai multe miliarde de lei, senatorul Gyorgy Frunda a intervenit, in urma cu cativa ani, chiar si la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB).

Acuzat intr-o publicatie centrala de trafic de influenta, senatorul-avocat Frunda a replicat: aIn activitatea mea de peste 30 de ani de avocatura, n-am rezolvat niciodata nimic la negru. Recunosc ca m-am interesat la Oficiu (ONPCSB - n.r.) cu privire la clientul meu J‡nos Kurko, pe care il reprezint ca aparator, la firma Salina Invest, insa m-am conformat deciziei luate de ei".

Avocatul s-a mai implicat si in reabilitarea contelui Wass Albert, un criminal de razboi condamnat la moarte in 1946, pentru ca i-a instigat pe niste militari unguri, in timpul ocupatiei hortyste, sa ucida doi romani si doi evrei. Wass Albert a scapat de pedeapsa dupa ce s-a refugiat in Germania, iar apoi in SUA. Afaceri: de la radio GAGA la Boloni.

Unul dintre principiile lansate de Frunda este urmatorul: "Ideea de normal, intr-un stat normal, este ca fiecare om sa vrea sa moara cinstit, dar bogat". Prin urmare, el s-a implicat, dincolo de politica si avocatura, si in afaceri. A infiintat trei firme, iar sotia sa inca trei.

In iunie 1999, a inregistrat societatea Alamo Impex 97 SRL, profilata pe aactivitati de radio si televiziune", cu un capital social de 1,428 miliarde lei vechi. Prin aceasta societate, liderul UDMR a lansat postul de radio aGAGA" din Targu-Mures.

Actionarii Alamo Impex sunt: Gyorgy Frunda (24,9965%), Nagy Istvan (25,0035%) - director executiv, Hompot Szilard Istvan (25,0035%) - media manager si Korodi Alexandru (24,9965%). A doua societate a lui Frunda este Fish Publicity SRL, infiintata in 2004 si al carei obiect de activitate este publicitatea.

Actionarii sunt aceiasi din Alamo Impex, cu mentiunea ca aici fiecare detine cate 25% din capitalul social. Ultima dintre firmele lui Gyorgy Frunda este infiintata la sfarsitul lunii august 2005, la Sancraiu de Mures, si se numeste Profimetal SRL. In aceasta ultima afacere, Gyorgy Frunda l-a atras, ca asociat, si pe antrenorul de fotbal Ladislau Boloni.

Obiectul de activitate de la Profimetal este afabricarea de constructii metalice si parti componente ale structurilor metalice". Sotia lui Frunda, Orsolya Martha, detine actiuni in trei societati, desi s-a implicat de-a lungul timpului in sase firme.

Prima dintre ele este Ortoprofil Prod Romania SRL, infiintata in 1994 la Targu-Mures si profilata pe productia de aparatura si instrumente medicale. Conform lui Frunda, valoarea actiunilor detinute de sotia sa la Ortoprofil este de 75.000 de euro. A doua societate este Marlab SRL, infiintata in 2004, cu sediul in Targu-Mures si cu obiectul de activitate "asistenta medicala ambulatorie".

Sotia lui Frunda detine 40% din capitalul social, ea fiind si administrator al societatii. Ultima dintre firmele in care Orsolya Martha este actionara se numeste Goldring SA. Ea a mai detinut actiuni si in alte firme, precum Ortomedi SRL, Marmed SRL si Ortosprofil Com SRL. Veniturile din avocatura, de 11 ori mai mari decat cele din Parlament.

Ultima declaratie a lui Gyorgy Frunda, publicata pe site-ul Senatului, este o sfidare la adresa contribuabilului, cata vreme ea nu contine informatii reale despre proprietatile detinute de parlamentarul UDMR. De altfel, Gyorgy Frunda este unul dintre cei care s-au opus, in Parlament, declararii averilor.

Conform declaratiei de avere din mai 2005 (disparuta de pe site-ul Senatului), Gyorgy Frunda are o vila de 360 mp (Platoul Cornesti), cu o valoare de impozitare de 1,5 miliarde lei, o casa de vacanta la Campul Cetatii (80 mp), obtinuta in 1996, si un apartament (70 mp) in centrul orasului Targu-Mures, unde functioneaza cabinetul de avocatura.

El mai detine un teren de 1,5 ha si doua autoturisme: un Land Rover Freelander din 2001, un Mercedes din 2002, achizitionat in leasing, pe numele biroului de avocatura. De asemenea, in declaratia de avere din mai 2005, Frunda a recunoscut ca detine bijuterii in valoare de 10.000 de euro, obiecte de arta de 15.000 de euro si ceasuri in valoare de 10.000 de euro.

Ulterior, in declaratia din ianuarie 2006, a mai adaugat patru tablouri cumparate cu 6.000 de euro, precum si abijuterii si un ceas" in valoare de 5.000 de euro, toate achizitionate in 2005.

La capitolul active financiare, Gyorgy Frunda declara sase conturi si depozite bancare impartite astfel: 90.000 euro (Piraeus Bank Targu-Mures - 1998), 1.000 dolari (Piraeus Bank - 1998), 1,5 miliarde lei vechi (Piraeus Bank -1998), 5.000 euro (Sogenal, Strasbourg - 1993), 100 milioane lei vechi (card, cont curent) si 500 milioane lei vechi (Raiffeisen Tg. Mures).

Anul trecut, numai din cabinetul de avocatura, Frunda a castigat 4,2 miliarde lei vechi si 14.280 de euro. Din salariul de la Senat, el a castigat in 2005 doar 403,9 milioane lei vechi. Aceasta inseamna de 11,6 ori mai putin. Deci este de inteles de ce senatorul nu poate renunta la avocatura.

Dan Badea

Bilant / 10 martie 2006

Verestoy Attila - şeful penal al maghiarimii

• Verestoy Attila este un personaj aparte în câmpul politic românesc • Neîncetat aflat în sfera puterii, Verestoy a administrat puterea comunităţii din care face parte cu mână forte • Implicat în numeroase scandaluri, în procese răsunătoare, cu implicaţii ce privesc siguranţa naţională, cum este cazul "Dosarului Rompetrol", Verestoy a scăpat neatins practic, până în prezent, de mâna legii, scurtă în ce-l priveşte • Arbitru al puterii inclusiv în propria sa formaţiune, mişcarea culturală antiromânească UDMR, Verestoy şi-a impus Legea sa inclusiv la nivelul serviciilor de informaţii ale României

• Victoria sa simbolică în faţa ofiţerilor SRI este ilustrată de moartea recentă - necomentată nicăieri practic - a unui fost luptător pe "frontul nevăzut", generalul Traian Ciceo, scos din SRI, cu ani în urmă, printre altele şi datorită "contribuţiei" lui Verestoy • Ciceo l-a avut în vizor ani de-a rândul pe Verestoy&Comp, dar venirea la putere a CDR, cu sprijinul masiv al UDMR, l-a scos din circuit • Dedicăm aceste rânduri şi cele ce vor mai urma, dacă vor mai urma..., memoriei lui Traian Ciceo şi a tuturor celor care şi-au făcut datoria, în pofida vremurilor, pentru a scoate la lumină ramificaţiile afacerilor antiromâneşti conduse de lideri ai UDMR de teapa lui Verestoy.


Profilul personajelor cheie al unei grupări, de orice fel ar fi aceasta, şi mai ales dacă avem de-a fac cu o grupare politică, dă seama asupra conţinutului real al organizaţiei. Liderul necontestat al maghiarimii din România este încă de la fondarea UDMR, Verestoy Attila. Aşa cum PNL-ul îşi are Patriciul său, cum PSD-ul îşi are şobolanul său, tot astfel UMDR-ul îşi are Verestoyul său - un personaj mai mult decât interconectat atât cu Patriciu cât şi cu Hrebenciucul rozaliu.

Verestoy este prins în "Dosarul Rompetrol" datorită amicului său Dinu Patriciu, care i-a prilejuit achiziţionarea a 70 de milioane de acţiuni Petromidia la preţ derizoriu, vândute ulterior la un preţ mult mai mare.

Patriciu, prin subordonatul său, Călin Popescu Tăriceanu, alături de Voiculescu şi Verestoy, au fost nu doar parteneri de guvernare ci şi beneficiari ai tranzacţionării la Bursa de Valori a acţiunilor Rompetrol Rafinare Constanţa (Petromidia) din aprilie 2004, în care acţionar majoritar era Patriciu. Attila Verestoy a câştigat 17 miliarde lei, încasaţi prin firma fiului senatorului Attila Verestoy - TVM - care i-a aparţinut anterior lui Patriciu. Cami, fata lui Voiculescu a ridicat 192 miliarde lei, Călin Popescu-Tăriceanu, 1,7 miliarde lei iar Sorin Roşca-Stănescu, 4 miliarde lei.

Afacerea a devenit subiectul uneia dintre cele mai spectaculoase anchete penale - celebrul "Dosar Rompetrol" - ce privea deturnarea de fonduri, spălarea de bani, evaziunea fiscală, manipularea pieţei, încălcarea unor reguli de tranzacţionare la Bursă, administrarea frauduloasă, tranzacţii cu sine etc


Liderii UDMR - campioni ai combinaţiilor


Nici un alt lider UDMR nu a mai intrat, la un nivel asemănător, într-un dosar cu ramificaţii atât de vaste şi cu implicaţii ce privesc direct siguranţa naţională. Cercetarea penală în privinţa lui Verestoy a fost urmată de începerea urmăririi penale, anul trecut, împotriva ministrului UDMR Zsolt Nagy, suspectat de implicare în afaceri de spionaj şi trădare. Autorităţile probabil au dat un semnal consistent liderilor UDMR, poate tardiv dar nu fără rost dacă avem în vedere că nu de azi de ieri lideri ai UDMR au fost implicaţi în tot felul de afaceri dubioase. Campion al acestui "eşalon de cadre" a fost însă Verestoy Attila. UDMR este controlată de un grup restrâns de "baroni", senatorul Attila, având un rol proeminent - un fel de mogul şef.

Liderii maghiari, între care se află la loc de frunte Verestoy Attila manipulează şi îşi adjudecă sume uriaşe de bani ridicate în numele minorităţii maghiare, controlând opinia, intensificând şi exploatând frustrările şi nemulţumirile comunităţii, alimentând neîncetat premizele confruntării cu românii.

Elita conducătoare a UDMR, subgrup cu rol cheie în manipularea minorităţii maghiare, s-a străduit prin toate mijloacele să creeze un climat de revoltă faţă de statul român, utilizând o tehnică clasică a provocării, pentru a solidariza întreaga colectivitate împotriva Statului român. Chiar dacă nu toţi membrii minorităţii maghiare împărtăşesc vederile conducerii UDMR, coeziunea interă a grupului îi îndreaptă pe toţi în aceeaşi direcţie, impusă de opinia indusă grupului de către subgrupul dominant.

Acest subgrup conducător este duşman nu doar al Statului român. Liderii teoriei confruntării sunt mai ales duşmani ai propriei colectivităţi pe care o împing sistematic pe calea intoleranţei şi secesiunii, speculând sentimentele naţionaliste, de cele mai multe ori în interes propriu şi personal. Cu sau fără voie, liderii UDMR servesc totodată o Centrală interesată în menţinerea unor zone volatile de conflict în zona frontierei estice a NATO.


Verestoy - profilul unui profitor rapace


Imaginea situaţiei politice a minorităţii maghiare este strâns determinată de vectorii săi de forţă iar Verestoy este poate cel mai important. Verestoy este unul dintre cei mai bogaţi politicieni din România, averea sa provenind din afacerile dubioase pe care senatorul UDMR le-a făcut în anii de când UDMR s-a aflat practic, neîntrerupt, la guvernare. Verestoy este un politician aflat mereu, în ultimii 17 ani, în cercul puterii. Se află în primele locuri în topul celor mai bogaţi politicieni din România ba chiar şi din Ungaria (Ungaria mamă - conform doctrinei UDMR).

Născut pe data de 1 martie 1954 în Odorheiul Secuiesc, Judeţul Harghita, Attila Verestoy a absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti - Facultatea de Tehnologie Chimică. După facultate a prins un post de cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare şi Proiectare pentru Chimie Anorganică şi Metale Neferoase din Bucureşti.

Imediat după "Revoluţie", ajuns brusc senator, Verestoy a debutat în afaceri împreună cu cumnatul său Ferenczy Karoly, cu care a fondat firma "Ivo" SRL la Odorheiu-Secuiesc. Primele afaceri profitabile ale lui Attila Verestoy au fost făcute cu cherestea dar până la afacerile cu lemn Attila şi-a făcut mâna şi cu alte "mizilicuri". În 1993 a intrat în afaceri cu produse agricole, fondând firma "Hellas Primex" SRL la Bucureşti, dar nu a făcut mare brânză cu "Hellas". Ulterior, în 1994, a fondat o altă societate "V and P Invest" Bucureşti, care se ocupa de consultanţă şi management în afaceri. A reuşit să obţină administrarea fabricii de mobilă "Famos" din Odorheiu-Secuiesc, unde deţinea controlul politic şi a mai înfiinţat imediat, împreună cu nelipsitul cumnăţel, Ferenczy Karoly, la Odorhei, o firmă "Metwooplast-Sat" SRL, orientată clar spre afacerile cu cherestea.


Attila a golit pădurile româneşti din Harghita şi Covasna


După numai câţiva ani, în 1998, 63,4% din producţia de cherestea se îndrepta spre Ungaria, exportul fiind dirijat mai ales prin firme din Miercurea Ciuc: Carhent Impex SRL, Korak SA, Vulturul SRL (Miercurea Ciuc), Ivo Impex, Alimpex SA (Odorheiu Secuiesc) şi Sumulur SRL, Prod Com Cerbul, Tamaris (Sf. Gheorghe), controlate de şefii Direcţiilor Silvice din zonă. Profiturile realizate din lemn au fost reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură, dar şi în mass-media.

Influenţa economică a lui Attila acoperea deja Ciucul, Odorheiul, Tulgheşul, Borsecul, Reghinul şi Gheorghieniul. Printre asociaţii "baronului UDMR" s-a aflat şi senatorul PDSR Teiu Păunescu, fondator al firmei "MES" S.A. , înfiinţată în oltenime, în Slatina. În firmă se mai afla fratele unui fost ambasador în Germania, Stefan Dudiţă, şi un director adjunct de Direcţie Agricolă, apropiat al partea PSM, Nicolae Olteanu.

Defrişările masive de păduri şi lemnul exportat în Ungaria au fost baza de la care a urcat Verestoy însă guvernarea CDR i-a oferit ocazia diversificării în domeniul afacerilor cu alcool, practic necontrolate în nici un fel în acei ani. La începutul anului 1998 a înhăţat societatea "Vinuri şi Băuturi" din Ciuc, consilierul său juridic, Hajdu Gabor devenind mai târziu ministru al sănătăţii. A intrat, în 1999, şi în afacerile cu maşini înfiinţând firma "Auto Transilvania" S.A. împreună cu doi cetăţeni români, domiciliaţi însă în Ungaria, şi un amic din oraşul sau de baştină.


Verestoy Attila, PSD-ul şi Masoneria


Afacerile sale au continuat să prospere în epoca guvernării Năstase, iar partenerii săi erau personaje de vârf ale clientelei PSD. Legat inclusiv prin dosare penale de asemenea personaje Verestoy este un "favorit" al Parchetului, imediat după Patriciu de care este strâns legat prin "Dosarul Rompetrol". De Patriciu îl mai leagă şi apartenenţa la masonerie, Attila fiind unul dintre secunzii lui Eugen Chirovici, din anul 2003, odată cu instalarea acestuia la cârma M.L.N.R.

Verestoy a fost numit "Asistent al Marelui Maestru" pentru Transilvania, masoneria contribuind la creşterea influenţei senatorului UDMR, care a reuşit să devină unul dintre controlorii presei din secuime şi un tartor al instituţiilor de stat din Harghita-Covasna, prin care a derulat afaceri de milioane de euro.

În vremea guvernării PSD, protejat de Adrian Năstase, Verestoy a continuat să facă afaceri şi să-şi sporească, an de an, averea. În 2002, senatorul UDMR a intrat şi în circuitul PUR - PNL devenind unul dintre pionii de bază ai combinaţiilor puse la cale de Dinu Patriciu în cooperare cu Dan Voiculescu. După ce puterea s-a schimbat, UDMR şi Verestoy au rămas în cărţi făcând parte din coaliţia de guvernământ.

George Roncea, Curentul, 17 septembrie 2007

PROGRAMUL DE GUVERNARE 2005 - 2008

www.rmdsz.ro

Membrii Guvernului României desemnaţi de U.D.M.R.

MARKÓ Béla – (până în iulie 2007) ministru de stat fără portofoliu, pentru coordonarea activităţilor în domeniul culturii, educaţiei şi integrării europene (CV)
BORBÉLY László – ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor (CV)
KORODI Attila – ministrul mediului şi dezvoltării durabile (CV)
BORBÉLY Károly – ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor (CV)
Contact...>>>

Consilieri de stat desemnaţi la propunerea UDMR
FEKETE Emőke - (CV)
SZÁSZ Attila - (CV)
Contact...>>>

Secretari de stat desemnaţi la propunerea U.D.M.R.
CSEKE Attila Zoltán - Secretariatul General al Guvernului(CV)
DEMETER András (din iunie 2007) - Ministerul Culturii şi cultelor (CV)
DERZSI Ákos (din mai 2007)- Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Şanse(CV)
HORVÁTH Anna (din mai 2007) - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (CV)
HORVÁTH Anna (din ianuarie 2007) (până în august 2006 CSUTAK István (CV)) - Ministerul Integrării in U.E.
BOGOS Zsolt (până în august 2006) - Ministerul Economiei şi Comerţului(CV)
JAKAB István (până în august 2006) - Ministerul de Finanţe (CV)
KORODI Attila (pâna în mai 2007)- Ministerul Mediului şi Gospodãririi Apelor (CV)
MARKÓ Attila - Departamentul pentru Relaţii Interetnice (CV)
NICULESCU Anton - Ministerul Afacerilor Externe (CV)
PÁSZTOR Gabriella - Ministerul Educaţiei şi Cercetării (CV)(până în august 2006: KÖTŐ József (CV))
PÉTER Zsuzsánna (din mai 2007) - Ministerul Justiţiei (CV)
SOMODI Zoltán (ianuarie-julie 2007: PORCSALMI Bálint ) - Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (CV)
SZÉKELY Ervin - Ministerul Sănătăţii (CV)
TÁNCZOS Barna (din mai 2007) - Ministerul Transporturilor (CV)
TŐKE István (din august 2006) - Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (CV)
IMRE István (mai - august 2007 WINKLER Iuliu) - Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (CV)
Contact...>>>

Conducătorii instituţiilor centrale desemnaţi la propunerea UDMR
ASZTALOS Csaba – Preşedinte, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării
BIRTALAN József – Preşedinte, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
KOVÁCS Péter – Preşedinte, Autoritatea Naţională pentru Tineret
CSÁKA József - preşedinte, Agenţia Naţională pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie
CSUTAK NAGY László - vicepreşedinte, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară si pentru Siguranţa Alimentelor
DÁNÉ Károly – Director general, Editura Didactică şi Pedagogică
GÁSPÁRIK Attila – Vicepreşedinte, Consiliul Naţional al Audiovizualului
GYERKÓ László – Vicepreşedinte, Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului
IMRE István (până în agust 2007) – Centrul Român pentru Promovarea Comerţului
JAKAB Alexa – Director general, Societatea Naţională „Romgaz”
KLÁRIK László Attila – Director general, Agenţia SAPARD
NEMÉNYI József – Vicepreşedinte, Consiliul Concurenţei
OLOSZ Gergely – Preşedinte, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale
NAGY József – Director general, Societatea Naţională a Apelor Minerale
SZABÓ Barna – Secretar general, Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice
SZILVESZTER Sándor - Inspector general şef, Inspecţia de Stat pentru ControluI Cazanelor Recipientelor Sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat – ISCIR
TALPAS János – Director general, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Turism
TÁNCZOS Barna – Director general, Agenţia Domeniile Statului
TONK Gabriella - vicepreşedinte, Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului
VARGA Gábor – Director general, Oficiul de Stat pentru Invenţii si Mărci
ZSOMBORI Vilmos – Preşedinte, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare

udmr "marginalizat" - Legislatura 2000-2004

Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România. Legislatura 2000-2004

1. Lider Kelemen Attila Béla Ladislau
2. Vicelideri Márton Árpád-Francisc
3. Varga Attila din 4 feb. 2002
4. Secretari Pataki Iulia din 4 feb. 2002
5. Membri Antal István
6. Asztalos Ferenc
7. Becsek-Garda Dezső-Kálmán
8. Birtalan Akos
9. Böndi Gyöngyike
10. Borbély László
11. Erdei-Dolóczki István
12. Kedves Emeric 29 iun. 2004
13. Kelemen Hunor
14. Kerekes Károly
15. Kónya-Hamar Sándor
16. Makkai Grigore
17. Nádudvary Gheorghe Augustin Eugen 15 noi. 2004
18. Pécsi Francisc
19. Sarkady Zsolt Csaba 29 iun. 2004
20. Székely Ervin-Zoltan
21. Tamás Sándor
22. Tokay Gheorghe
23. Toró Tiberiu
24. Vekov Károly-János
25. Vida Iuliu
26. Winkler Iuliu


Foşti membri ai biroului grupului:

Funcţia Nume şi prenume
1. Vicelideri Ráduly Róbert Kálmán
până în 4 feb. 2002
2. Secretari Szilágyi Zsolt
până în 4 feb. 2002


Foşti membri ai grupului:

Nume şi prenume Partid Membru din Membru până
1. Fazakaş Laszlo UDMR 18 dec. 2000
2. Ráduly Róbert Kálmán UDMR 27 iun. 2004
3. Kovacs Zoltan UDMR 28 dec. 2000 28 iun. 2004
4. Szilágyi Zsolt Indep. 28 iun. 2004
5. Kovacs Csaba-Tiberiu UDMR 11 noi. 2004

udmr la conducerea ROMÂNIEI - 1992-1996

Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România. Legislatura 1992-1996

1. Lider Vida Iuliu din 1 ian. 1996
2. Membri András Imre
3. Antal István
4. Asztalos Ferenc
5. Bárány Francisc 2 noi. 1992
6. Birtalan Akos
7. Bitay Levente-Ladislau 10 sep. 1996
8. Borbély Emeric Dumitru 28 oct. 1992
9. Borbély László
10. Elek Barna
11. Fekete Jolt Zoltan 14 mar. 1994
12. Kerekes Károly
13. Kónya-Hamar Sándor 26 oct. 1992
14. Márton Árpád-Francisc
15. Mátis Eugen
16. Mazalik Iosif Alfréd
17. Nagy Benedek
18. Németh Ioan
19. Pécsi Francisc
20. Rákóczi Ludovic
21. Székely Ervin-Zoltan
22. Szilágyi Zoltan
23. Szilágyi Zsolt
24. Tokay Gheorghe 26 oct. 1992
25. Török Ernest 25 iun. 1996
26. Varga Attila
27. Zsigmond László


Foşti membri ai biroului grupului:

1. Lider Bárány Francisc din 1 sep. 1995 - până în 31 dec. 1995 2 noi. 1992
2. Tokay Gheorghe până în 31 aug. 1994 26 oct. 1992
3. Tokay Gheorghe din 1 ian. 1995 - până în 31 aug. 1995 26 oct. 1992
4. Vida Iuliu din 1 sep. 1994 - până în 31 dec. 1994


Foşti membri ai grupului:

Nume şi prenume Partid Membru până
1. Sinkó Stefan UDMR 7 apr. 1995
2. Madaras Lázár UDMR 24 iun. 1996